Bunuri ale debitorilor neurmaribile in procedura insolvenţei persoanelor fizice

(aplicabilitate din 26 decembrie 2015)

Legea insolventei persoanelor fizice indica o serie de bunuri neurmaribile, care apartin debitorului, si care nu pot fi supuse valorificarii in procedura prevazuta de Legea 151/2015.

Sunt incluse în categoria BUNURILOR necesare asigurarii unui nivel de trai rezonabil:
a) bunurile de uz personal sau casnic, inclusiv mobilierul, necesare debitorului şi familiei sale pentru un trai rezonabil, dar fără ca valoarea fiecăruia să depăşească 5.000 de lei;
b) obiectele de cult, dacă nu sunt mai multe de acelaşi fel, dar fără ca valoarea fiecăruia să depăşească 2.000 de lei;
c) un vehicul, dacă acesta este în mod indispensabil necesar debitorului şi familiei sale inclusiv pentru deplasarea de la/către locul de muncă şi care valorează cel mult 5.000 de euro, iar costul dobândirii sale nu face obiectul unei creanţe împotriva averii debitorului;
d) obiectele necesare, în mod rezonabil, debitorului ce suferă de un handicap sau persoanelor din întreţinerea sa aflate în această situaţie şi obiectele destinate îngrijirii bolnavilor;
e) alimentele necesare debitorului şi persoanelor aflate în întreţinerea sa pe durata desfăşurării procedurii;
f) bunurile care servesc la exercitarea ocupaţiei sau profesiei debitorului,
g) inventarul agricol, inclusiv animalele de muncă, furajele pentru aceste animale şi seminţele pentru cultura pământului, dacă debitorul se ocupă cu agricultura, în măsura necesară continuării lucrărilor în agricultură, în afară de cazul în care asupra acestor bunuri există un drept real de garanţie sau un privilegiu pentru garantarea creanţei;
h) scrisorile, fotografiile şi tablourile personale sau de familie şi altele asemenea;

In privinta locuinţei de familie, administratorul procedurii estecel care apreciaza situatia locativa a debitorului si care propune masurile privind locuinta familiei pe durata procedurii.

Daca prin planul de rambursare se stabileşte că imobilul locuinţă a familiei urmează să fie valorificat pentru acoperirea pasivului:
a) debitorul va putea rămâne în imobil până la valorificare, dar nu mai mult de 6 luni de la data prevăzută în plan pentru valorificare, dacă nu se convine un termen mai favorabil prin plan;
b) dacă modalitatea de valorificare este darea în plată, care operează înaintea expirării termenului de 6 luni de la data prevăzută în plan pentru valorificare, debitorul va putea rămâne în imobil până la împlinirea acestui termen, cu achitarea unei chirii în cuantumul stabilit de comisia de insolvenţă;
c) dacă valorificarea, prin orice modalitate prevăzută de lege, cu excepţia celei prevăzute la lit. b), operează înaintea curgerii termenului de 6 luni de la data prevăzută în plan pentru valorificare, debitorul va putea rămâne în imobil până la împlinirea acestui termen, cu achitarea unei chirii în cuantumul stabilit de comisia de insolvenţă;
d) după valorificarea bunului, debitorul are un drept de preferinţă la încheierea unui contract de închiriere a imobilului sau a unei părţi din acesta, la un cuantum al chiriei stabilit în condiţiile pieţei.

Cu toate acestea, solutia executarii silite a imobilului cu destinatie de locuinta de familie, trebuie nuantata din perspectiva Hotararii Curtii de Justitie a Uniunii Europene, in cauza C-34/13.

În această privință, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat, pe de o parte, că pierderea unei locuințe este una dintre cele mai grave atingeri aduse dreptului la respectarea domiciliului și, pe de altă parte, că orice persoană supusă riscului de a fi victima unei astfel de ingerințe trebuie în principiu să fie în măsură să solicite examinarea proporționalității acestei măsuri (a se vedea Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Hotărârea McCann împotriva Regatului Unit, nr. 19009/04, § 50, Curtea Europeană a Drepturilor Omului 2008, și Hotărârea Rousk împotriva Suediei, nr. 27183/04, § 137).